Cei PATRU FANTASTICI de la Educație: De la GAFELE lui Popa, la BAC-ul PROFESIONAL al lui Andronescu

Publicat: 27/12/2018, 15:03

Ministrul un genunche, doi genunche

Anul 2018 a fost unul agitat pentru sistemul de învățământ din România. Educația a început cu Liviu Pop la minister, care a plecat însă destul de repede, odată cu Guvernul Mihai Tudose, pe 29 ianuarie 2018. Mandatul acestuia s-a remarcat prin gafe și de discursuri pline de greșeli gramaticale.

4 miniștri la Educație

Trei greșeli gramaticale în doar nouă secunde

În timpul unei ședințe de Guvern de la începutul lunii septembrie 2017, ministrul Educației a reușit performanța de a face trei greșeli gramaticale în doar nouă secunde:

1.„programele trebuiesc”- corect: trebuie;

2.„planurile cadru- va fi modificat”- corect: planurile-cadru vor fi modificate;

3.„va fi modificat și planu, li programul” / corect: vor fi modificate și planul, și programul.

Ministrul gafelor și greșelilor gramaticale

Tot în luna ianuarie, în mediul online circula o înregistrare video în care Valentin Popa, pe atunci Rector al Universității ”Ștefan cel Mare”, din Suceava, rostea un discurs presărat de greșeli.

La deschiderea anului academic, Valentin Popa spunea că atât timp cât alocația pentru un student e mai mică decât cea pentru un deținut, numărul lor va tinde să se egaleze întrucât lipsa finanțării educației duce la costuri mai mari cu cei „needucați”. „Decidenții politici trebuie să fie conștienți că atât timp cât alocația pentru un student va fi mai mică decât cea pentru un deținut, într-un final, numărul acestora va tinde să se egaleze. Cu cât folosești fonduri mai puține pentru educație, cu atât ai nevoie de mai mulți bani pentru cei needucați”, spunea Popa în cadrul acelui discurs.

Câteva ore mai târziu, venea anunțul propunerii acestuia în Cabinetul Viorica Dăncilă, ca ministru al Educației. Propunerea a fost acceptată, așa că acesta și-a preluat portofoliul. Însă greșelile au continuat să vină. Valentin Popa a folosit de mai multe ori cuvântul „pamblică” în discursuri, pe lângă numeroasele dezacorduri. Ulterior, el a explicat că „pamblica” este un regionalism din zona Moldovei. „În ceea ce privește cuvântul «pamblică», în Moldova se folosește acest cuvânt, este un regionalism. Întotdeauna am vorbit așa și sunt mândru că sunt bucovinean și voi folosi în continuare aceste regionalisme. Chiar dacă aici în București am fost privit cu zâmbete”, a spus Valentin Popa.

Fostul ministru a pus nenumăratele greșeli pe seama emoțiilor. „Nu neg că am făcut în trecut astfel de greșeli. Cine nu mai greșește? Oare mai găsim o persoană publică care în ultimii ani să nu aibă astfel de dezacorduri? Afirm cu tărie că trebuie să am un limbaj perfect, mă voi strădui să îl am”, spunea Popa.

Limbajul celui care trebuia să fie exemplu însă pentru elevi și studenți a devenit prilej de zâmbete în Parlament când trei aleși, printre care s-a numărat Florin Roman și Radu Leureanu, au tăiat, în mod ironic, panglici în timp ce ministrul se prezenta în comisia de învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților. Apoi, Mihai Goțiu, parlamentar USR, i-a înmânat lui Valentin Popa și o carte de gramatică.

Nu a fost însă singurul aspect controversat al mandatului lui Valentin Popa la Educație. În aprilie 2018, Universitatea București anunța că va da în judecată Ministerul Educației Naționale, pentru că i-au fost reduse semnificativ numărul de locuri plătite din bugetul statului. Senatul Universității din București a solicitat Ministerului Educației anularea imediată a repartizării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și revenirea la cifra de școlarizare aferentă anului universitar anterior, până la elaborarea și implementarea unor criterii juste și transparente. Demersului i s-au alăturat apoi Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și Universitatea de Vest din Timișoara. Mai mult, studenții Universității București au intrat și în grevă japoneză, principala nemulțumire fiind reprezentată de repartizarea cifrei de școlarizare către universități pentru anul universitare 2018-2019.

Valentin Popa a fost acuzat direct de către rectorul Universității București, Mircea Dumitru, că a alocat pe criterii politice locurile în cadrul universităților, ministrul negând și precizând că repartizarea era una preliminară, cea definitivă urmând să aibă loc în toamnă. Universitatea din București avea 900 de locuri bugetate nerepartizate, mai spunea Popa, care ar putea fi oferite celor care sunt la studii cu taxă, iar scandalul s-a diluat.

În bilanțul de șase luni în fruntea ministerului, Valentin Popa a reușit însă să readucă atenția asupra problemelor sale cu limba română. „Manualele școlare este (n.r. – sunt) un subiect intens și probabil principala sarcină a Ministerului Educației” este doar un exemplu. Un alt dezacord între subiect și predicat: „În acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă (n.r – sunt incluse) editarea și drepturile de autor”. Vizibil a fost și momentul în care ministrul Educației Naționale a citit greșit și cu dificultate denumirea instrumentului de autoevaluare – HEInnovate. Exprimările nefericite nu au lipsit nici ele. „Mai bine să avem elevul la școală, să stea în clasă, decât să închidem și să îl trimitem în spațiul public”, a spus Valentin Popa.

Nu trecuse bine scandalul universităților că o nouă controversă a învăluit sistemul de învățământ din România – cea a erorilor din manuale. Mai multe greșeli au fost observate, în august, în noile manualele de Geografie, Matematică și Biologie pentru elevii din clasa a VI-a. În manualul de Geografie pentru clasa a VI-a erau greșeli de tipul plasării pe hartă a orașului Turnu Măgurele în locul orașului Drobeta – Turnu Severin, Marea Moartă ajungea în locul Mării Roșii, Insula Ascension devenea Asuncion, iar Tasmania era botezată Vanuatu.

În manualul de Biologie pentru clasa a VI-a, inima și ficatul erau reprezentate greșit. După ce scandalul a luat amploare, iar greșelile au fost mediatizate, Editura Didactică a anunțat inițial că va corecta erorile însă doar în manualele digitale, exprimându-și încrederea că acestea „nu sunt recurente”. Apoi, când deja greșelile începuseră să fie depistate în din ce în ce mai multe manuale, Editura Didactică și Pedagogice a anunțat că va retipări în totalitate manualul de Geografie unde au fost depistate erori, toate costurile fiind suportate de către editură. De asemenea, instituția i-a dat în judecată pe autorii manualelor.

Cel de-al treilea scandal avea însă să fie și ultimul pentru Valentin Popa în fruntea ministerului Educației. Anunțul demisiei sale a venit pe 27 septembrie, după o discuție la Palatul Parlamentului cu președintele PSD, Liviu Dragnea. Popa declara, ulterior, că a părăsit cabinetul Dăncilă pentru că nu era de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților. Decizia venea după ce UDMR i-a reproșat lui Popa că a introdus în ordonanța privind predarea limbii române în școlile cu predare în limbile minorităților anumite modificări.

4 miniștri la Educație

Concret, ordonanța 9/2018 prevedea ca în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura Română prevăzute în planurile de învățământ să fie predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Potrivit documentului, predarea limbii române în școlile minorităților era susținute de către învățătorii care nu aveau studii universitare de limba română. „Articolul introdus de ministrul Educației în august în ordonanța simplă și care dă un răspuns la problemele învățării limbii române în școlile cu predare în limba maternă a fost un pas greșit, o greșeală uriașă, a fost acțiunea singulară a ministrului. Nu există nici un argument profesional și politic pentru a susține o astfel de schimbare. Trebuie anulat acest articol și am cerut OUG, nu trebuie să lăsăm așa lucrurile. Ministrul, prin faptul că s-a supărat, că s-a gândit la o soluție neprofesională, a creat o problemă politică”, spunea Kelemen Hunor.

Valentin Popa a replicat, spunând însă că limba română și România nu sunt de negociat și precizând că solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților avea un scop politic și era mai degrabă centrată pe profesor decât pe elev. Guvernul a adoptat în cele din urmă ordonanța de urgență, revenindu-se la forma anterioară a reglementării, fără modificările aduse de ministru.

Al treilea ministru nu a fost cu noroc

Valentin Popa nu a plecat însă de la conducerea portofoliului de învățământ fără a lăsa „de muncă” succesorului, care s-a dovedit a fi Rovana Plumb, numită interimar. Ministerul Educației Naționale (MEN) a modificat structura subiectelor de examen, astfel încât acestea să conține 40% întrebări grilă, întrebări cu alegere duală sau întrebări cu răspuns Adevărat sau Fals. Reprezentanții MEN au spus că astfel răspunsul elevilor va fi notat obiectiv.

Schimbările la examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a nu au fost însă consultate public, fapt ceea ce a dus din nou la o întreagă controversă. Asta în condițiile în care Valentin Popa a recunoscut, pentru Mediafax, că ideea de a introduce testele grile i-a aparținut, iar examenul de admitere la universitățile de Medicină l-a inspirat. Prima acțiune a ministrului interimar Rovana Plumb a fost o întâlnire cu reprezentanții profesorilor și învățătorilor pentru a discuta dificultățile pe care aceștia le întâmpină în activitate.

4 miniștri la Educație

Printre problemele semnalate se număra birocrația din învățământ, programa școlară și inspecțiile. De asemenea, în urma discuțiilor cu reprezentanții elevilor, ai profesorilor și ai părinților Rovana Plumb anunța că în acest an școlar nu se vor schimba subiectele pentru examenele de BAC și Evaluarea Națională întrucât „în timpul jocului nu se schimbă regulile”. „ În acest an școlar, nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte. În acest an școlar, sunt înscriși în clasa a VIII-a 181.000 de copii, iar în clasa a XII-a sunt înscriși 154.000 de copii. Aceștia vor susține Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul în aceleași condiții ca în anul școlar trecut. Nu se aplică pentru acest an școlar nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte”, declara ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb.

Bomboana de pe coliva educației românești

Următorul ministru al Educației a venit ca o surpriză pentru toată lumea, mai ales pentru opinia publică: Ecaterina Andronescu. Surpriza nominalizării era dată de faptul că Andronescu, cea care mai avusese nu mai puțin de trei mandate ca ministru al Educației, îl criticase deschis pe liderul PSD, Liviu Dragnea, și i-a cerut, printr-o scrisoare deschisă chiar să se retragă de la conducerea partidului. Cu toate acestea, ea a fost propusă de PSD pentru a ocupa portofoliul Educației, iar pe 16 noiembrie, președintele Klaus Iohannis semna decretul pentru numirea acesteia.

Dacă pentru opinia publică și pentru scena politică, numirea a fost o supriză, pentru cei din sistem ea era una arhi-cunoscută. Ecaterina Andronescu mai fusese de trei ori ministru al Educației, prima dată între 2000-2003. Apoi, din 22 decembrie 2008 și până pe 1 octombrie 2009, a fost ministrul Educației, Cercetării și Inovării în Guvernul Boc, iar pe 2 iulie 2012 a devenit din nou ministru al Educației și Cercetării, poziție pe care a deținut-o până pe 21 decembrie 2012. Devenise cunoscută după ce, în 2009, a desființat școlile de de artă și meserii, iar locurile dedicate acestor domenii au fost redirecționate către liceele tehnice. Andronescu și-a motivat alegerea prin faptul că anual peste 55.000 de elevi din clasele a IX-a și a X-a ieșeau din sistemul de educație.

4 miniștri la Educație

De asemenea, tot Ecaterina Andronescu a venit cu o ordonață de urgență la sfârșitul mandatului din 2012, prin care erau scoase din Legea Educației Naționale incompatibilitățile rectorilor-parlamentari. Potrivit acesteia, lectorii puteau să îndeplinească funcția de rectori și după pensioanare. De asemenea, tot ordonanța de urgență adoptată în decembrie 2012 prevedea că rectorii pot fi și parlamentari sau pot avea funcții de conducere în partide politice, iar profesorii pot să coordoneze, la doctorat, un număr de studenți aprobat de senatul universitar. Tot în 2012, ea propunea implementarea unui bacalaureat profesional pentru elevii care nu susțin examenul din prima. Bacalaureatul profesional nu le permitea elevilor să se înscrie la universitate.

Un an mai târziu, Ecaterina Andronescu schimba, fără consultări publice cu reprezentanții părinților, elevilor sau ai profesorilor, gradul de modificare a subiectelor de la examenul de Bacalaureat, lucru care a dus la nemulțumiri. Astfel, elevii de la liceele Tehnologice, care înregistrau rezultate slabe, aveau subiecte diferite față de ceilalți. Noua schimbare a încurajat creșterea promovabilității examenului de Bacalaureat.

Aflată la cel de-al patrulea mandat ca ministru, Ecaterina Andronescu a venit din nou cu schimbări. A anunțat, după ce președintele Klaus Iohannis a lansat în dezbatere publică proiectul „România Educată”, că în luna ianuarie va pune în dezbatere publică un nou proiect de lege a educației. Modificările nu se opresc aici. Ministrul Educației Naționale a spus că ia în calcul creșterea numărului locurilor la școala profesională, precizând că un examen diferențiat i-ar ajuta pe elevi să-și aleagă mai ușor parcursul. Ecaterina Andronescu este de părere și că o soluție ar fi majorarea numărului de locuri la școlile profesionale și ca acestea să devină școli profesionale duale, pentru ca elevii să învețe meserie.

Tot ea a anunțat că Guvernul își propune să-i susțină financiar pe elevii din școala profesională, cu obligația ca aceștia să rămână în țară timp de cinci ani după terminarea studiilor. De asemenea, ministrul Educației Naționale a mai spus că își propune ca, din fonduri europene, să amenajeze fiecare clasă cu o tablă inteligentă, iar fiecare profesor să dispună de laptop, precizând că elevii vor avea câte o tabletă.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?